Cea mai frumoasă zi. Oră cu oră!** Cum arată o ziua perfectă din viața unei campioane: Simona Alexandru

Cea mai frumoasă zi. Oră cu oră!** Cum arată o ziua perfectă din viața unei campioane: Simona Alexandru
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 10 km de Predeal, baza de la Forban pare nu numai inima Bucegilor, ci și și platforma sportivilor care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice. E ultima zi de cantonament pentru fetele lotului olimpic de spadă, iar timpul pare că stă în loc după zece zile de antrenamente complexe.

Ana Brânză, Loredana Dinu, Anca Măroiu și Simona Alexandru sunt pe planșa de plecare spre Europene, iar ziua liberă pe care și-o vor petrece alături de apropiați va fi consacrată, ca de obicei, bagajelor. Și dacă visurile unei zile perfecte au fost împachetate până după Jocurile Olimpice, Simona Alexandru a acceptat provocarea ProSport de a-și imagina cum arăta ziua ideală.

8:00 Soțul meu mă va aștepta în bucătărie cu micul dejun și cu o ceașcă de cafea

9:00 Dacă afară e luna iunie, aș mai zăbovi în casă sau aș ieși cu rolele sau cu bicicleta

10:00 Parcă tot la mare, pe o terasă, ar fi cel mai bine.

11:00 E ora la care aș sta pe plajă, îmi place marea, dar nu știu să înot și nu mă aventurez

12:00 Acum să zicem că am ajuns direct lângă nepoții mei pe care ador să-i pun la somn și să le spun poezii

13:00 Acum, m-aș teleporta la țară, și aș sta în curte. Aș asculta păsărelele, m-aș juca printre cei patru căței și aș avea grijă de vița de vie

14:00 La masăăăă! Mă simt lipsită de puteri dacă nu mănânc o ciorbă sau o supă! Orice! Zeamă să fie!

15:00 Joc o canastă cu soțul și cu socrii

16:00 Mmmh, acum îmi pot da seama că pot face multe lucruri într-o zi fără cantonament: e ora la care aș merge la Zoo

17:00 Mă întorc acasă și lenevesc puțin în pat

18:00 En garde! Începe concursul! De shooooopingg!

19:00 Și‑mi iau un trening, mai cumpăr și un șort, dar și un tricou! Totul sport. Nu mă simt în largul meu altfel.

20:00 E timpul să iau masa. Niște paste carbonara ar fi excelente. La început nu-mi plăceau. Dar acum…

21:00 Împreună cu mama și Dragoș, încing un joc de cărți. Se cheamă Tarnib și e un fel de whist. De obicei eu câștig

22:00 Îmi fac baia de seară și mă duc în pat

23:00 Deschid televizorul și împreună cu Dragoș mă uit la emisiunea mea preferată

24:00 Sunt atentă, dar gândul îmi fuge mereu la… ați ghicit… Jocurile Olimpice

1:00 Pe la ora asta, de trei săptămâni, fac un antrenament mental. Visez ce voi face pas cu pas la Londra

2:00 Rămân eu cu gândurile mele, dar în câteva minute cred că voi adormi

3:00 Din instinct, verific dacă cele patru perne sunt lângă mine. Soțul meu, Dragoș, are trei…

4:00 De cele mai multe ori visez

5:00 Coșmarurile mă ocolesc, am numai vise frumoase

6:00 E ora la care Dragoș îmi fură o pernă. Simt că nu mai am patru și o caut.

7:00 De cele mai multe ori recuperez perna, dar cu geamul crepețit, încep să mă trezesc



Fetele pleacă azi la Europene
Lotul național de scrimă pleacă azi, la ora 11:00, de pe Aeroportul Henri Coandă, spre Legnano (Italia), locul de desfășurare al Campionatului European (15-20 iunie). Competiția e percepută drept ultimul mare test înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra. România deplasează toată artileria grea, iar obiectivul impus de forul condus de Ana Pascu îl reprezintă obținerea unei medalii.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×